Roddick reloaded

Începând cu ora 16:00 (număr minutele), Andy Roddick dispută, după patru ani, o nouă finală la Wimbledon. Împotriva aceluiaşi Roger Federer. Primele două le-a pierdut, sper ca azi să fie ziua revanşei. La acest turneu Roddick s-a reinventat, nu l-am mai văzut niciodată jucând atât de bine. Trebuie să recunosc, în semifinale, am crezut că are nici o şansă în faţa marelui favorit al publicului, Murray. Deşi îl iubesc, îi ştiam limitele şi eram obişnuită cu inconstanţa lui. Acum nu mai ştiu nimic.

După victoria senzaţională cu Murray, m-am gândit că ar trebui să i se facă nişte teste, deoarece ei nu-s convinsă că a fost chiar el pe teren. Deşi he looked as sexy as always. Simt că după o lungă perioadă de rătăciri, l-am regăsit pe Andy Roddick. And it feels damn good. În ultimul an, deoarece el "a avut prostul obicei" de a ieşi destul de repede din mai toate turneele, a trebuit sa mă axez pe Djokovic.

Cred că şi el simte că s-a redescoperit, la finalul meciului cu Murray şi-a stăpânit cu greu lacrimile. A căzut de două ori în genunchi, nevenindu-i parcă să creadă ce a realizat. Din respect pentru publicul englez, care mai are de aşteptat încă cel puţin un an până să vadă un conaţional în finală, nu şi-a manifestst însă bucuria. Prima declaraţie a fost că în ultimii ani n-a crezut că va mai juca o finală de mare şlem.

Azi, indiferent de rezultat, la Wimbledon se scrie istorie. Dacă câştigă, Federer devine jucătorul cu cele mai multe trofee de grand slam câştigate, 15, devansându-l pe legendarul Pete Sampras, şi redevine numărul unu mondial. De cealaltă parte a fileului, Roddick se luptă cu proprii demoni. În confruntările directe, Federer îl conduce cu un zdrobitor 18-2. Dar, statisticile sunt doar o foaie de hârtie, pe teren se vor afla doi mari jucători. Să ne bucurăm de tenis!

Read more...

De menţionat...

După cum se observă, am schimbat iar template-ul blogului. Nu a devenit un hobby de-al meu, dar a început să mă enerveze ultimul instalat. Era prea închis. Am crezut că pot schimba culorile, but I was wrong. În plus, era prea încărcat. Nu mai vreau fancy design, am căutat ceva simplu şi curat. Şi de-un alb imaculat. Noul header nu e foarte reprezentativ, l-am pus pentru că-mi place poza. E mult albastru şi mă duce cu gândul la Norvegia. Probabil doar pe mine, pentru că numai asta visez. Oricum, nimic spectaculos. Nici nu cred că e nevoie de mai mult de atât pentru un blog personal.

În ultimele zile m-am uitat pe mai multe bloguri şi m-am speriat. Unii se consideră bloggeri meseriaşi pentru că postează câte o ştire senzaţională preluată din ceva ziar pe zi. Şi se aşteaptă ca vizitatorii să dea năvală. Şi se miră că nu se întâmplă asta. Dar, totuşi, au o mie de condiţii pentru a face schimb de link-uri sau bannere sau menţionează că au devenit prea cool pentru exchange. Nu că m-ar interesa. Înţeleg că Zoso îşi permite astfel de aroganţe, dar nu chiar toţi proştii de rând. Mă rog, nu ştiu de ce-mi bat capul.

La mine pe blog nu o să găsiţi posturi de genul "I-a căzut o muscă în ciorbă lui Becali", decât dacă am o părere despre asta. În schimb, aşteptaţi-vă la multe postări despre Dinamo, Alexander Rybak, etc., ca de obicei...

Read more...

O noapte albă

După câteva luni de stres şi nopţi nedormite, ieri, s-a încheiat capitolul "licenţă" din viaţa mea. Mulţi m-au întrebat cum de n-am scris nimic pe blog despre terminarea facultăţii, well, I didn't felt like it's a lig deal. N-aş fi postat nici despre licenţă, dacă n-ar fi fost "cu cântec".

Alaltăieri noapte pe la unu, deci cu câteva ore înainte de examen, am vrut sa pun pe un CD prezentarea in Powerpoint a licenţei, de care aveam nevoie la susţinere. Doar că, vrând să şterg nişte poze din folder-ul în care se afla, am şters-o . Vreo 40 de minute m-am chinuit să o recuperez cu diverse data recovery softwares, dar, because things are never that simple, nu am reuşit. Nu am avut de ales, decât să mă apuc să refac prezentarea . Am terminat pe la patru dimineaţa, nu foarte mulţumită de rezultat. Îmi ieşise mult mai bine prima dată, dar timpul nu era de partea mea. Când m-am pus în pat, răsărise deja soarele. Îmi zburase somnul, aşa că m-am uitat la un film pe Prima. Am dormit vreo două ore. Când a sunat ceasul, de abia mi-am putut deschide ochii. Din cauza oboselii m-au apucat şi emoţiile . Până la urmă am luat 9.71. Imediat după susţinere, am sărit într-un taxi şi am mers la sala sporturilor la o conferinţă de presă. După o lună de "cantonament", am simţit că am revenit la normal...

Read more...

Şi suporterii îşi iau uneori vacanţă

Sunt mare fană a cuvântului fan. Fan în adevăratul sens al cuvântului, adică un simpatizant al unui sportiv sau al unei echipa sportive. Un fan trebuie să-şi susţină favoriţii în orice împrejurări, ”fie vreme bună, fie vreme rea”, adică nu doar la victorii, ci şi atunci când rezultatele nu sunt cele aşteptate. Niciodată nu mi-au plăcut ”fanii” care la eşecuri nu ştiu cum să fugă mai departe de stadion sau îi iau la ţintă pe aceiaşi jucători pe care cu câteva meciuri în urmă îi aplaudau. Întotdeauna am gândit aşa şi încă îmi păstrez principiile.

Doar că sfârşitul sezonului trecut mi-a creat o stare de lehamite. Nu o să mă apuc să caut vinovaţii, să-l acuz pe Tamaş că bea, pe Torje că e prea petrecăreţ, că Niculescu e expirat, că s-au greşit transferurile şi aşa mai departe, ţapi ispăşitori pot fi găsiţi destui şi chiar s-a scris în exces despre asta. Eu pur şi simplu o să spun că a fost pentru prima dată când parcă m-am plictisit de meseria de fan. După primul gol primit de la Braşov, pentru mine s-a terminat campionatul, n-am crezut în minuni. În opt ani ca dinamovistă am învăţat lecţia, câinii roşi n-au nici noroc, nici nu primesc cadouri de la alţii. Nu m-am uitat nici la restul meciului, nici la cel cu Argeş. Nu m-am mai uitat nici la ştiri, am renunţat şi la cititul ziarelor. Fiind în concediu, am putut evita chiar şi ProSport-ul. Timp de două, trei săptămâni nu m-a mai interesat nimic, nici cine vine, nici cine pleacă. Am aflat că Sabău e noul antrenor, când nu mai era. Nici în momentul de faţă nu m-am pus la curent cu toate zvonurile. E cel mai rău lucru pe care îl poate face un jurnalist, dar uneori e atât de bine să nu auzi şi să nu vezi nimic.

Nu mă mai interesează trecutul, nu vreau să ştiu ce s-ar fi putut face altfel. Vreau să privesc spre sezonul viitor. Mi-e dor de fotbal, fără nevri, fără resentimente, fără frustrarea egalurilor cu Mediaş sau Otopeni, fără frica că Timişoara îşi poate primi punctele înapoi. Va fi încă un sezon fără imnul Ligii Campionilor, dar sper că măcar cu mai multe bucurii. Cu Rednic, fără Rednic, cu Moţi, fără Moţi, cu oricine numai să avem parte de jocuri frumoase. E prima data şi când simt că nu m-ar deranja dacă s-ar schimba toată echipa, de obicei mă ataşez de jucători. OK, mint, nu chiar toată echipa, Dănciulescu rămâne numărul unu pentru mine şi Zicu cred că mai are mult de demonstrat.

Pentru că nu ştiu cum să închei, o să spun că nu mi-am rupt posterele cu Dinamo din cameră, nici nu am dat foc fularului, aştept vremuri mai bune.

Read more...

Tot de la Rybak mi se trage

Dacă până acum vroiam să merg la Londra, acum visez la Oslo. Căutând de unde vine Alexander Rybak, am descoperit cât de frumoasă e Norvegia. Pe forum, rybak.forumz.ro, plănuim o excursie, dar încă nu ştim dacă pe vara asta sau pentru la anul...

Read more...